Anunţuri
Newsletter CMQ
| UE va aloca 3 mln euro pentru promovarea şi monitorizarea alegerilor parlamentare din Moldova |
|
|
|
| Duminică, 01 Martie 2009 00:00 |
|
Comisia Europeană va aloca 3 milioane de euro pentru proiecte de promovare şi monitorizare a alegerilor parlamentare din 5 aprilie din Republica Moldova. În contextul anunţului făcut de Comisia Europeană, Comisarul pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, a declarat că aceste surse au menirea de a ajuta autorităţile moldovene pentru a desfăşura cu succes alegeri libere şi corecte. „Încurajez autorităţile moldovene să depună eforturile necesare pentru a consolida statul de drept şi pentru a implementa toate angajamentele privind respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", a menţionat oficialul european. Cele 3 milioane de euro vor fi destinate pentru trei proiecte. Dintre acestea, 2 mln de euro vor fi direcţionate pentru desfăşurarea în comun cu PNUD a proiectului „Susţinerea alegerilor în Republica Moldova". În cadrul acestuia, accentul va fi pus pe consolidarea capacităţii instituţionale şi funcţionale a Comisiei Electorale Centrale, pe majorarea participării la vot a cetăţenilor domiciliaţi în străinătate, precum şi pe îmbunătăţirea transparenţei în procesul electoral prin utilizarea eficientă a mass-media. Circa 500 mii euro vor fi alocate unor organizaţii neguvernamentale, ca acestea să promoveze participarea cetăţenilor la alegeri şi să mobilizeze votanţii să participe la activităţile de monitorizare a mass-media şi a candidaţilor electorali. Totodată, în cadrul Programului comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei „Susţinerea alegerilor libere şi corecte", Comisia va acorda alte 500 de mii euro pentru perfecţionarea legislaţiei şi a practicii electorale. Sursa: www.moldpres.md {backbutton} |
Servicii consulare la Montreal
Programul serviciilor consulare oferite de Ambasada Republicii Moldova în Canada la Montréal/Laval.
Program 2025: 28 noiembrie.
Adresa: 245 Boul. de la Concorde O., Laval, QC H7N 6H5
Solicitanții care doresc servicii consulare sunt rugați să se programeze în prealabil pe pagina https://moldovaincanada.setmore.com/.
Pentru informații suplimentare acccesați: https://canada.mfa.gov.md/ro, Tel: 613-563-0242, 613-563-0243.





















