Duminică, 21 februarie, a fost mare aglomeraţie la sediul din 6767, Côte-des-Neiges. Consulul Republicii Moldova pentru SUA şi Canada, Dl Sergiu Odainic, a oferit (pentru a treia oară în ultimele câteva luni) servicii consulare membrilor comunităţii moldoveneşti. Zeci de familii au venit pentru a perfecta procuri, a autentifica certificate etc.
În ziua de 20 februarie 2010, Ministrul consilier Andrei Galbur şi Consulul Sergiu Odainic au participat la un prânz cu oameni de afaceri din Montréal.
La 20 februarie 2010 a avut loc seminarul "Cum să-ţi deschizi o afacere in Québec - principalele etape juridice şi fiscale", condus de Dl Lilian Iluţă.
"FC Moldova" - o nouă asociaţie în cadrul comunităţii
Luni, 08 Februarie 2010 21:08
Echipa de fotbal a comunităţii, despre care site-ul nostru a scris începând cu luna mai 2009, s-a constituit în asociaţia neguvernamentală şi nonprofit "FC Moldova".
La 5 februarie 2010 a avut loc adunarea de constituire a noii asociaţii. La şedinţă a fost adoptat statutul şi regulamentul, a fost ales Consiliul de Administraţie.
Preşedinte al „FC Moldova" a fost ales în unanimitate Marin Jora, membri ai Consiliului de Administraţie sunt Andrei Boaghe, Dorin Vasilică, Lilian Stah, Ilie Rusu, Octavian Viziru, Anatolie Zlotea. De asemenea, s-a luat decizia unanimă de a adera la Comunitatea Moldovenilor din Québec, "FC Moldova" devenind astfel cel de-al treilea membru colectiv al CMQ.
Timpul se scurge constant şi implacabil, măcinând imperii, destine, averi. Şi doar Valoarea nu are frică de Timp. Valoarea se înscrie cu litere de aur pe Tablele Timpului şi rămâne să domine în amintirea generaţiilor ce se perindă; inspiră şi încântă Omul timp de secole. Cine ştie astăzi ce va fi peste 100 sau 1000 de ani? Ştim doar că păstrarea Valorii şi promovarea ei prin secole depinde şi de noi, cei ce trăim astăzi.
A trecut un an fără Grigore Vieru. Ba nu, nu putem spune că a trecut un an fără Grigore Vieru, pentru că în orice zi, în zeci de situaţii, oricare dintre noi a avut ocazia să-şi amintească de el, să-l recitească, să-i aprecieze Versul...Pentru Poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin Poezia sa, prin Frumosul semănat în inimile copiilor, prin exemplul său inegalabil de slujire a Valorii şi de creare a Valorii.
Să-l recitim pe Vieru, să fim demni de creaţia lui, să ne iubim Ţara, Mama şi Limba precum le-a iubit el, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur nestemat, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin Valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
La 17 ianuarie 2010 o echipă a CMQ a participat la un brunch organizat de societatea civilă din Anjou, Montreal, dedicat strângerii de fonduri pentru bolnavii de cancer la prostată. Aproape 200 de persoane, reprezentanţi a peste 30 de organizaii, au luat parte la eveniment. Din partea CMQ la brunch au fost prezenţi Ala Mîndîcanu, Marin Jora, Călin Lupan, Alexandra Tarasenco, Anatol Zlotea, Speranţa Ichim, a mai contribuit cu donaţie şi un alt membru activ al comunităţii, Andrei Carandiuc. La brunch au fost adunaţi peste 2000$ care vin să suplimenteze cele peste 80 000 oferite de guvernul provincial şi cel municipal.
Programul serviciilor consulare oferite de Ambasada Republicii Moldova în Canada la Montréal.
Program 2025: 17 octombrie, 28 noiembrie, 12 decembrie.
Adresa: 6767 Côte-des-Neiges, H3S 2T6, etajul 6.
Tel: (613) 695-6168, între 15h si 17h.
Mențiune: La Montreal se perfectează NUMAI acte notariale specificate aici.
Celelalte servicii pot fi oferite doar la ambasada Republicii Moldova din Ottawa. Vedeți aici.
Solicitanții care doresc să beneficieze de servicii consulare, sunt rugați să facă o programare prealabilă pe pagina https://moldovaincanada.setmore.com/.
Telefoane pentru informații suplimentare: 613-695-6168, 438-937-3608.