Guvernul AIE2 a fost învestit în funcție de către Parlament Imprimare
Vineri, 14 Ianuarie 2011 00:00

Parlamentul R. Moldova a acordat astăzi, 14 ianuarie, votul de încredere noului Executiv. Cu votul a 59 de deputați, Guvernul AIE2 intră de astăzi în funcțiune. Tot astăzi, membrii noului Executiv au depus jurământul.

Noul Cabinet de Miniștri este format din 16 membri. Dintre aceștia, 15 sunt bărbați și doar unul singur este femeie. Partidul Liberal Democrat deține în noul Executiv 7 ministere, în timp de PD - 5, PL - 4, plus un vicepremier.

În tăbăra liberală unicul nume nou este Mihai Moldovanu, în timp ce la PLDM au apărut noi miniștri. Unica persoană nouă la ministerele ce au revenit PD este Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Astăzi dimineață a fost anunțat și numele noului ministru de Interne - Alexei Roibu, fost director al Serviciului de Grăniceri.

Vedeți mai jos componența Cabinetului de Miniștri:

Prim-ministru - Vladimir Filat
Ministrul Afacerilor Externe - Iurie Leancă
Ministrul Economiei - Valeriu Lazăr
Ministrul Finanţelor - Veaceslav Negruţă
Ministrul Justiţiei - Alexandru Tănase
Ministrul Apărării - Vitalie Marinuţa
Ministrul Construcţiilor - Marcel Răducan
Ministrul Transporturilor - Anatolie Şalaru
Ministrul Protecţiei Sociale şi Familiei - Valentina Buliga
Ministrul Culturii - Boris Focşa
Ministrul Afacerilor Interne - Alexei Roibu
Ministrul Educaţiei - Mihai Şleahtiţchi
Ministrul Agriculturii - Vasile Bumacov
Ministrul Mediului - Gheorghe Şalaru
Ministrul Sănătăţii - Andrei Usatâi
Ministrul Tineretului - Ion Cebanu
Ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor - Pavel Filip
Vicepremier - Mihai Moldovanu
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Gheorghe Duca
Guvernatorul UTA Gagauzia “Gagauz Yeri” - Mihail Formuzal
Vicepremier pentru Reîntegrare - Eugen Carpov

Sursa: unimedia.md