În ultimii ani suntem cu toții martori ai declinului mediei tipărite în folosul mediei online. Știrile de pe rețelele de socializare, de pe agențiile de știri și website-urile de tot felul ne copleșesc prin multitudinea lor, fără să ne ofere în schimb garanția unei informații obiective, veridice și complete.

În cele ce urmează vom încerca să punctăm, în măsura posibilităților și a limitelor de spațiu, cauzele acestei stări de lucruri și perspectivele de viitor nu doar a presei scrise, ci a circulației informației în general.

Într-un articol publicat recent pe Media Azi, Olivia Pîrțac numește câteva cauze ale „apropiatului deces al jurnalismului” în comentariul „Capturarea presei: probleme locale într-un context global”. Principalul motiv al declinului jurnalismului se consideră cel economic, adică banii. „Sunt trei lucruri care pot plăti jurnalismul: guvernul sau persoanele interesate; piața (publicitatea) și oamenii direct. Un jurnalism plătit de piață sau de oameni direct are mari șanse de independență. Însă evoluția pieței de media se modifică în permanență în deserviciul jurnalismului: astăzi Facebook și Google fac mai mulți bani din publicitate decât toată mass-media din toată lumea luate împreună”.De acord cu Olivia. Dar eu vreau să întreb: DE CE Facebook și Google fac mai mulți bani decât toată mass-media din toată lumea luate împreună?

Dacă nu vom ști să punem corect întrebările, nu vom reuși să găsim drumul spre răspunsurile care pot face lumină în problema discutată.

Chiar credeți că numai banul decide soarta ziarelor?

Vin cu câteva exemple care sper să ne ajute să înțelegem de ce presa tipărită nu mai aduce bani.

Citiți câteva titluri sugestive. În 2016: „The Independent becomes the first national newspaper to embrace a global, digital-only future”. (The Independent devine primul ziar național care va apărea numai în variantă digitală). Nu am citit undeva că Independent ar fi fost în prag de faliment. Înseamnă că altul e motivul…

Sau în 2011: „Gândul renunță la print din 8 aprilie și devine "produs media exclusiv digital". C.T. Popescu: Viața ziarului generalist tipărit este de ordinul anilor”.

Sau: „În 2009, Publimedia anunța că ziarele locale din portofoliul sau rămân doar online. Acestea au devenit extensii ale gandul.info. La sfârșitul aceluiași an, Cotidianul renunța la ediția tipărită, rămânând doar online, iar site-ul ziarului Business Standard, desființat, tot atunci, s-a transformat în platformă de bloguri”.

Cu alte cuvinte, procesul de „digitalizare” a presei a început cu mai mulți ani în urmă și nu numai aspectele economice au determinat această evoluție. Ca să înțelegem mai bine situația, poate e bine să aplecăm urechea la oamenii de știință. De exemplu, printre lucrările unor doctoranzi în domeniul jurnalismului am găsit o cercetare interesantă. Lucrarea se numește „Newsreaders’ Recall and Engagement with Online and Print Newspapers” și îi are ca autori pe niște cercetători tineri de la Universitatea din Oregon (Arthur D. Santana, Randall Livingstone and Yoon Cho University of Oregon, School of Journalism and Communication 2011).

Iată ce susțin aceștia: „… At the end of 2010, the Pew Research Center’s Project for Excellence in Journalism found that for the first time, more people got their news from the Internet than from newspapers”. („…Spre sfârșitul lui 2010 s-a constatat că, în premieră, mai mulți oameni s-au informat de pe Internet decât din ziare, conform datelor Proiectului de excelență în jurnalism al Centrului de Cercetări PEW Research Center.”)

Cu alte cuvinte, încă începând cu 2010 (!) consumatorul își schimbă profilul. El însuși alege unde găsește informația care îl interesează și constată că anume internetul îi oferă soluția cea mai potrivită. El însuși decide ce site-uri să deschidă, pe care le găsește credibile și care îi oferă soluțiile.

În discuțiile despre libertatea presei, la noi cred că lipsește un lucru esențial: MODERNITATEA, de care trebuie să ținem cont și în economie, și în politică, și în circulația informației.

Republica Moldova duce astăzi lipsă de modernitate mai mult decât de orice altceva. Parcă avem libertatea exprimării: avem ziare care susțin puncte de vedere diametral opuse, avem posturi TV și radio care spun și transmit tot ce le trece prin cap sau tot ce le dictează proprietarii, avem o multitudine de site-uri și pagini pe rețelele de socializare.

Toate acestea, însă, au un punct comun: în marea lor majoritate sunt depășite de timp.

Din păcate, constatăm această rămânere în urmă la toate capitolele.

În Republica Moldova, de la epoca sovietică încoace, nu se modernizează procesul de învățământ. Absolvenții facultăților de specialitate sunt depășiți de timp ab ovo. Dovada? Poftim. La universitățile noastre nici profesorii, nici studenții nu au acces la informația și la experiențele înaintate în domeniul comunicării și jurnalismului modern. Nici profesorii, nici studenții, în marea lor majoritate, nu studiază și nu cunosc bine nici româna, nu tocmai vreo limbă străină; nu au stagii peste hotare (cu excepția unor deplasări finanțate din proiecte internaționale care nu pot rezolva problema la modul general), nu studiază tehnologiile informaționale și nu sunt familiarizați cu dispozitivele și aplicațiile cele mai actuale în domeniu. Chiar și atunci când unele din acestea există, prezența și efectul lor nu se fac resimțite: nu vedem efectele acelor cursuri universitare la care studenții sunt învățați să facă investigații online sau deprind elementare noțiuni de programare, analiză, filosofie sau specializare în diferite domenii. Și aici nu mă refer la specializările tradiționale: presa scrisă, radio sau jurnalism TV. Fără a insista pe subiect, vă invit doar să vedeți un simplu site în domeniul jurnalismului modern: https://www.concordia.ca/artsci/journalism/programs.html Studenții noștri nu au, de cele mai multe ori, drept profesori, practicieni de succes, care să vină cu oferte de cursuri inedite, personalizate și care să fie remunerați adecvat. Într-un cuvânt, studenții noștri de la jurnalism nu au de la cine învăța meseria modernă. Respectiv, o profesează așa cum o învață. Să nu se supere colegii mei, profesori universitari în domeniu, însă eu însămi am ajuns la concluzia aceasta abia acum, când am cunoscut la universitatea McGill cum se face școală în Canada…

Un alt aspect al rămânerii noastre în urmă este discursul public depășit.

Chiar și discuțiile în jurul libertății presei în Republica Moldova se poartă de parcă am fi încă în 1989… Se atacă oamenii, nu politicile și se promovează niște modele de abordare învechite, care nu mai au priză la tineret.

Discursul politic suferă și el de aceeași meteahnă – este depășit de timp și se bazează pe atacul la persoană, nu pe identificarea unor soluții moderne, în conformitate cu cerințele sec. XXI.

Cine din liderii de azi abordează public tema modernizării învățământului și a utilării grădinițelor și școlilor cu echipament modern? Cine intenționează să adapteze programele de învățământ la nivelul școlii moderne, să stimuleze educarea și perfecționarea cadrelor pedagogice actuale? Personal, nu prea cunosc astfel de exemple. Dotarea unor școli cu computere învechite, pe care pedagogii nu le pot folosi pentru o performanță optimă, nu înseamnă modernizare.

Cine dintre membrii guvernului, parlamentului sau din aparatul președinției au astăzi un discurs articulat despre modernizarea Republicii Moldova, oferind soluții revoluționare sau evoluționiste clare?

Câți dintre jurnaliștii de azi promovează consecvent linia modernizării societății contemporane, începând cu familia și societatea civilă și terminând cu politicul?

M-aș bucura să avem exemple concludente și rezultate palpabile din societatea de azi.

Constatăm însă, cu tristețe, că manipularea promovată de anumite posturi radio și TV, de unele pagini web sau pe rețelele de socializare, precum și negativismul și intoleranța, toate realizează eficient un scop bine gândit și perfid: să ne țină departe de Europa, de modernitate, de democrație și de libertate.

Manipularea și propaganda latentă, hibridă, anti-democratică și anti-europeană este o armă extrem de eficientă, folosită de armatele experimentate ale celui care încearcă să ne țină certați, înrăiți, rămași în urmă, săraci și proști, pentru că ne vrea din nou în supunere totală. Această armă a manipulării, din păcate, întâmpină prea puțină rezistență din partea societății civile moldovenești.

Am impresia că societatea moldovenească în general, și jurnalismul în particular, nu au evoluat prea mult în cei 25 de ani de așa-zisă independență. Satul și orașul, săteanul și orășeanul, încă nu au ieșit, din păcate, din mentalitatea veche, patriarhală, și nici nu dau semne că ar putea s-o facă în curând.

De aici și interminabila tranziție din care se pare că nu mai este ieșire, când nici omul simplu, cel de acasă sau de peste hotare, dar nici intelectualul, jurnalistul ori politicianul nu se dumeresc nici de unde vin, nici unde se află, nici încotro merg.

Societatea este ținută, în schimb, cu forța într-o albie de gândire perimată: trebuie să fie un cineva care poartă răspunderea pentru toate problemele noastre. Respectiv, nu există o altă soluție decât „jos!” cutare sau „sus!” cutare. Și această mentalitate persistă și va mai persista pentru că societatea însăși nu se modernizează. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate. Nu este lăsată să se modernizeze. Din păcate!, cum spunea Lidia Istrati, referindu-se la incapacitatea unor miniștri de a gestiona judicios treburile statului… De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, spune o vorbă spăsită populară. Avem ce merităm.

Și așa va fi până nu vom accepta că trebuie să ne modernizăm noi înșine, să ne rupem mental de trecutul sovietic, să ne schimbăm și să susținem schimbarea, adică MODERNITATEA care ne poate veni în exclusivitate prin aderarea la Uniunea Europeană și la Valorile, Principiile și Realizările statelor civilizate.

În numele acestui scop nobil ar fi bine ca mințile luminate, inclusiv din domeniul mediilor, să se adune, să formuleze sarcini moderne, bazate pe practicile cele mai noi și democratice și să formeze masa critică umană, intelectuală și strategică necesară pentru ieșirea din impas.

La un astfel de proces de modernizare mi-ar plăcea și mie să iau parte.

-----------------------------
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

Sursa: http://media-azi.md/ro/stiri/modernizarea-unica-solu%C8%9Bie