Acasă Fii informat! Recomandări Interviu cu Igor Munteanu: Amendamentul Jackson-Vanik și reușitele Chișinăului în ultimii 2 ani
FR RO

Newsletter CMQ

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Interviu cu Igor Munteanu: Amendamentul Jackson-Vanik și reușitele Chișinăului în ultimii 2 ani
Luni, 03 Octombrie 2011 05:22

EXCLUSIV. Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite ale Americii a acordat un interviu pentru portalul de știri UNIMEDIA în care vorbește despre relațiile dintre țările noastre, reformele demarate la Chișinău, evoluția mass-media din R. Moldova în ultimii doi ani, dar și capacitatea RM de a ieși din criza economică și a demonstra că poate mai mult. 

În cadrul intervenției sale, Ambasadorul s-a referit la protestele religioase de la Chișinău, capacitățile noastre de a absorbi banii străini și a prezenta finanțatorilor proiecte viabile. În același timp, Igor Munteanu a vorbit și despre posibilitatea ca până la sfârșitul anului țara noastră să fie eliberată de restricția comercială din amendamentul Jakson-Vanik.

 

Un observator politic constata recent lipsa in ultimul timp la Chişinău a analiştilor politici americani, gen Vlad Socor sau Bruce Jackson, foarte prezenţi acum câţiva ani. Potrivit acelui observator, acest lucru înseamnă o deplasare a sferei de interes a SUA către alte zone, Republica Moldova urmând să rămână în "gestiunea" UE. De altfel, şi activismul factorilor implicaţi în negocierile pe marginea reglementării transnistrene indică asupra aceluiaşi fenomen. Ce inseamna pentru Republica Moldova această schimbare de accente în abordarea SUA?

IM: Daca s-a facut o asemenea observatie, inseamna ca aţi făcut şi o anumită statistica a articolelor publicate pe Republica Moldova la care eu nu am avut încă acces. De dragul adevărului, ar trebui să notăm însă că dacă aceşti doi analisti pe care i-ati mentionat nu au publicat cu aceiaşi intensitate articole pe subiectul ţării noastre am putut remarca o altă cohorta de cercetători şi analisti americani, si aici as putea sa mentionez pe George Friedman din Stratfor, David Kramer de la Freedom House, Matthew Rojansky de la Carnegie Endowment for Democracy, Stephen Veuhel, de la Congressional Research Service, care au publicat in acest an, 2011, numeroase analize despre Republica Moldova şi tranziţia sa de după 2009. În plus, ar trebui să judecăm nu doar asupra statisticii cantitative a numărului de articole, cât mai ales asupra tendinţelor reflectate în aceste analize, şi de ce nu – asupra impactului pe care l-au avut acestea asupra audienţelor către care aceste analize s-au adresat. Pe scurt, în 2011, s-au intamplat cel putin doua vizite foarte importante în Republica Moldova – a vicepresedintelui SUA Joe Biden si a senatorului John McCain la Chisinau – or, asemenea vizite marchează un mesaj cu totul special şi o atenţie care a ocolit anterior ţara noastră.

Da, Republica Moldova nu poate tine “capul de afis” al presei americane din motive obiective; şi asta pentru ca publicul american este captivat de teme mari, globale, cum este: sporirea capacităţilor nucleare în Iran, procesul de pace din Orientul Mijlociu, bulversarea sistemului financiar international, nemaivorbind despre temele interne extreme de grele ale SUA, legate de: declinul economic, alimentat de temerile acute ale publicului american - salariile, joburile, inflatia. În comparatie cu aceste teme arhi-sensibile, subiectele noastre specifice ancorate procesului de tranziţie din Europa de Sud Est sunt, permiteţi-mi să folosesc acest cuvânt, un pic “exotice”, cu refernţă evident la publicul larg. Cunoaşterea lor este însă accesibilă publicurilor specifice; think tankuri, stafferi ai unor Congressmani interesaţi de politica externă, grupuri de lobby influente, astfel încât nu ar fi corect de acceptat nici cealaltă extremă, care ar afirma categoric că nu există deloc interes faţă de ce se produce în partea noastră de Europă. Sigur ca în calitate de cetăţeni şi diplomaţi suntem interesati ca evoluţiile înregistrate în ultimii 2 ani sa fie mai bine mediatizate şi cunoscute, dar nu cu orice pret. Şi atunci când RM este descrisă în culori exclusiv sumbre (ţară săracă, stat afectat de separatism, de criză, de separatism, etc), simţi involuntar nevoia de a contrazice aceste stereotipuri şi poţi face acest lucru doar în măsură în care poţi proiecta şi alte culori aspiraţioniste asupra tabloului de ansamblu al tranziţiei din Republica Moldova.  

Dar nu sunt doar stereotipuri, sunt realitati, dle Ambasador…

Sunt lucruri amestecate. Unele s-au schimbat. De exemplu, evaluarea Departamentului de Stat faţă de complicate problematică a traficului de fiinte umane s-a ameliorat în anul 2011, nu pentru că nu ar mai exista cazuri oribile de trafic, ci pentru că instituţiile abilitate cu prevenirea şi eradicarea acestui fenomen au demonstrat că se pot mobiliza şi că iau în serios gravistatea cazurilor raportate de persă. Sărăcia alimentează deznădejdea şi recrutează noi victime, este ştiut, dar eliminarea cazurilor de “dealuri” între interlopi şi trupele de ordine, confiscarea veniturilor dobândite ilicit de către anumite persoane publice ar putea atesta, în continuare, existente unei voinţe politice ferme. Raportul Departamentului de stat pentru anul 2011 arata incontestabil acest lucru, Moldova fiind ridicata in rating, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Astfel, putem sa scapam de blamul, evident, obiectiv, pe care l-am avut anii trecuti pe aceasta problematica. Stereotipurile nu dispar însă cu una cu două. Ele ne vor urmări inertial încă multă vreme până când ar putea fi înlocuite cu alte stereotipuri, eventual mai positive şi mai “prestigioase”. Vor mai exista inertii şi la nivelul unor grupuri de presă care vor tinde să taxeze statele mai mici într-un mod pe cre nu l-ar putea face în raport cu statele mari, dar şi în acest caz, ar trebui să căutăm remedii pe plan intern, prin instituţionalizarea politicii de “toleranţă zero la corupţie”, la “trafic de influenţă” şi la “cumătrisme” de tot felul, care obligatoriu vor conduce, într-un timp record, la reabilitarea morală şi profesională a sistemului de administrare a statului.

In acelasi timp, pe alte dosare, cum ar fi libertatea religiei, am regresat in ultimul timp, or acest fapt il constata raportorii ONU…
Statele Unite sunt un jucator strategic si nu reactioneaza spasmodic sau nervos la orice factor ce influenteaza politica interna a statelor cu care cooperează. Este regretabil să constatăm că toleranţa religioasă este nesocotită de către anumiţi întâistătători ai unor biserici tradţionale pentru noi, ceea ce nu poate decât compromite rolul moral al instituţiilor bisericeşti într-o societate modernă. Şi marşul instigator la ură, soldat cu profanarea Menorei, şi protestele unor grupuri radicale contra codului personal aplicat de către autorităţile statului, şi discursul provocator al unor personaje influente în aceste biserici creionează apariţia unui nou fenomen pentru societatea noastră, fundamentalismul religios. Sigur – este prematur să-l aşezăm în acelaşi rând cu manifestările extreme din Iran, din Sudan ori din alte regiuni afectate de diverse extreme dogmatice, dar cred că cineva se joacă cu focul, pe acest subiect, şi nu m-aşi mira ca acest cineva să-şi procure chibritele de la cei care au calificat destrămarea URSS ca pe “cea mai mare catastrofă geopolitică” din ultimul secol. Aceste jocuri de ostilizare a mirenilor unei biserici contra altor culte şi confesiuni diferite sunt dăunătoare sub aspect moral şi politic. Sunt convins că societatea civilă şi statul trebuie să-şi înzecească eforturile pentru ca aceste grupuri fundamentaliste să nu-şi atingă scopul propus, care este în mod esenţial opus parcursului nostru european, identităţii noastre naţionale şi climatului de încredere şi pace civică, de care avem nevoie atât de mult pentru bunăstarea cetăţenilor.

Cum ati aprecia evolutia presei in ultimii ani? Fostul ambassador american saluta insasi faptul aparitiei noilor medii, televiziuni, insa odata cu libertatea de exprimare s-ar putea spune ca presa a devenit mai galbena, mai tabloida in Republica Moldova…

Personal, cred că presa este tot atât de importantă pentru sănătatea morală a populaţiei ca şi alimentaţia sănătoasă pentru copii. Sigur, că aceasta nu înseamnă că hiperbolizând rolul presei nu aş crede că jurnaliştii, ca meseriaşi, nu ar putea comite greşeli regretabile ori chiar delicte infracţionale, cum ar fi în cazul în care ar stimula reacţiile ori chiar acţiunile antisociale ale unor grupuri sociale, dar în convingerea mea susţin că presa se poate auto-organiza, ca orice grup corporativ, şi poate să-şi administreze antidoţi contra celor care practică diversiunea ori guerilla gazetărească, în calitate de pariah al acestei meserii. Pe un alt ton, eu cred că Republica Moldova “si-a luat portia de libertate” în anul 2009, asa cum se spunea dupa revolutia anti-Ceausescu de la Bucuresti din 1989. Orice comparative şchioapătă, veţi spune, ei bine – există trasoare conotative care trebuie să fie bine înţelese şi în acest caz. După detronarea PCRM din 2009 de către coaliţia celor 4 partide a existat, evident, o explozie generatoare de optimism social, politic, national, dacă vreţi, la Chişinău, iar sperantele publicului fata de aşezarea la guvernare a AIE-1, ulterior - AIE-2, au fost foarte mari. Este un credit in alb, care trebuie restituit integral şi faţă de care oamenii politici din RM trebuie să fie extrem de riguroşi. Apariţia câtorva televiziuni noi, cu investiţii străine, cu tehnologii de vârf au dezmorţit spatiul public, care s-a aflat în perioada PCRM în menghinea cenzurii de partid şi a proceselor judiciare constanta contra gazetarilor incomozi. Totuşi, trebuie să notăm că raportul din 2011 al Freedom House asupra libertăţii presei arata ca “presa este încă semi-libera” în Republica Moldova. Explicatia mea are în vedere 2 factori: (1) Primul este de ordin structural – competitia din presă este încă într-o etapă incipienta, de stratificare a preferinţelor presei, i.e. si la nivelul noilor televiziuni care au intrat relativ recent pe piata. Tot la primul factor am putea atribui şi segmentul foarte îngust de cititori “consecvenţi”, altfel spus – “readershipul” foarte redus pentru ziare cotidine şi de orice alt gen (excepţia fiind Maklerul, dar care reprezintă un alt gen de presă decât cea care formează curentele de opinie), volumul de publicitate plătită modesta, ca efect al unei economii deficitare. Exista si problema pachetelor de bani, ceea ce inseamna intaietatea pe piata ca urmare a retransmisiei unor canale rusesti bine privite sau a unor mecanisme care inhiba dezvoltarea de presa. Al doilea factor (2) tine de domeniul lumii subiective – aş include aici efectul “auto-cenzurii” în mediile de persă, şi mă refer aici nu la constrângerile unei decenţe care privează jurnaliştii de spontaneitate, ci mai ales de lipsa de creativitate şi “specializare” normative a jurnalistilor. Un alt element tine de dominaţia netă a presei de partid, fixată pe “cruciade de campanie” şi nu de “imperativul moral” de a servi publicului larg prin idea de neutralitate şi profesionism, inspirate din practica unor companii, cum este BBC, ori Deutche Welle, ori Europa Liberă. Pe o notă pozitivă, aş putea remarca saltul calitativ remarcabil în jurnalistica practicată de Teleradio Moldova, care a devenit mai ales în ultimul an, 2011, mult mai credibila, mai ambiţioasă şi mai aproape de soluţiile care I se cer din partea publicului. Toate aceste probleme fac probabil ca argumentele noastre despre libertatea presei sa fie incorsetate inca in categoriile trecerii de la un regim sultanist, gen V. Voronin, la o guvernare mai relaxată, mai pluralistă, dar încă măcinată de multiple carenţe structurale. Cred că libertatea de expresie ca vigoare şi continut este fundamentala pentru reforma politica din Republicii Moldova si aceasta va contribui in cea mai mare masura la schimbarea modului în care concepem acest stat, dar şi la succesul ori insuccesul proiectului de “occidentalizare” a spatiului public.

Spuneati ca finantarile raman constante, dar capacitatea de absorbtie a acestor fonduri progreseaza sau, totusi, lasa de dorit? Am ratat proiecte?

Daca vorbim de relatia specifica cu SUA, trebuie de spus ca Republica Moldova are în Statele Unite ale Americii un mare susţinător al reformelor sale interne. Asistenţa SUA a jucat un rol major în de-etatizarea întreprinderilor de stat, în procesul de transformare a proprietăţii funciare şi continua cu susţinerea acordată unor componente de bază a economiei naţionale – construcţia de drumuri şi sporirea competitivităţii în agricultură. După această remarcă întroductivă, este necesar de menţionat că Republica Moldova a primit, alături de alte state aflate în tranziţie, un sprijin masiv, estimate la 264 mln usd din partea Corporaţiei Mileniumului (MCC). Este adevarat insa ca procedura de aplicare este foarte anevoiasa si necesita mult efort institutional, dat tot atât de adevărat este că în acest fel, ambele părţi, şi RM şi SUA, sunt mai ferite de pericolul evitării unor fraude în gestionarea acestor resurse. Există, fără îndoială, şi o anumită impacientare a publicului larg, care ar dori să vadă rezultate rapide pe teren, şi dacă luăm în consideraţie faptul că acest sprijin a fost discutat din anul 2007, a fost semnat pentru finanţare în ianuarie 2010, după semnarea Acordului de către PM V. Filat şi Secretarul de Stat al SUA, H.Clinton, avem temeiuri serioase să aşteptăm şi apropierea unor vremuri de glorie pentru rezultate.

In acelasi timp, daca nu gresesc, era vorba initial de vreo 27 de sisteme de irigare, care s-au redus in repetate randuri, pana au ramas vreo 11…

Nu va pot aduce mai multe detalii, fiindca e un domeniu specific al Ministerului Agriculturii, care negociaza oportunitatea unor proiecte. E clar ca aceste finantari nu se “aduc cu sacul”, ci sunt transferate doar atunci când sunt prezentate proiecte credibile din partea Guvernului central, la standardele şi rigorile MCC. Admit că ar ptuea exista şi probleme de sistem, cu referinţă la alte proiecte care întârzie ori nu s-au implementat la timp în RM. Am observant recent reacţia Curtii de Conturi, care a constatat anumite proiecte ratate de către Agentia pentru constructia drumurilor şi RM, si sigur ca asta vorbeste despre cel puţin 3 factori care influenteaza capacitatea de absorbtie: (1) factori macroeconomici, (2) factori financiari si (3) administrativi. Cred că RM reprezintă un caz pozitiv, cînd este raportată la factorul macro-economic. Avem creştere economică, inflaţie relativ scăzută, monedă stabil; cu alte cuvinte - nu avem problem de genul celor cu care se confrunta aproape agonic Grecia, în acest moment. Deci, capacitatea noastra de achitare a creditelor contractate anterior este foarte buna si asta face ca R. Moldova sa atraga bani suplimentari, atunci când îşi propune acest lucru. Totodată, capacitatea financiara a unor beneficiari interni, dar şi capacitatea administrative redusă strică tabloul. Autorităţile locale, cu micile excepţii pe care le ştim (Chişinău, Bălţi, UTAG) nu pot contracta direct mijloace financiare pentru drumuri şi infrastructură (70% dintre acestea aflându-se deplin dependente de subsidiile bugetului central), iar intreprinderile de stat practica carpirea drumurilor si nu au surse suficiente pentru a fi eligibili conform procedurilor standard de asimilare a fondurilor pentru proiecte de infrastructură: de la început faci drumul şi abia mai apoi te aştepţi să primeşti banii pentru lucrul efectuat. Or, toate procedurile, in special europene, prevad achitarea contractului la sfarsitul lucrarilor. Si faptul ca o buna parte din companii nu pot respecta acest principiu creaza un deficit sistemic de capacităţi, sectorul public este insuficient conectat la procedurile de asimilare a fondurilor europene, ori internationale, în condiţiile unui deficit de companii executoare de lucrări publice calitative, la rigorile stipulate de contractori. De asta exista proiecte ratate. Ca să nu mai amintim aici cum şi-au bătut joc pe vremuri Guvernul central de companii europene cîştigătoare a unor proiecte de infrastructură, care şi-au recuperate ulterior banii prin judecăţi international.

Dar si Chisinaul se plange permanent de subfinantare…

Este adevărat, Capitala Republicii Moldova are mult de lucru în ceea ce priveşte reabilitarea infrastructurii de drumuri, de poduri şi de linii de acces, profund ignorate anterior. Dar, ca şi alte autorităţi publice locale, Primăria Chişinău se supune regulilor sistemului bugetar, încă destul de rigid şi nebulos în privinţa transferurilor şi planificării multi-anuale. Partea buna este ca din anul 2011 Primaria Chişinău a inceput în sfârşit să ia decizii necesare pentru a face ordine în agenţiile sale municipale, destul de obscure ca buget şi achiziţii publice, paralel cu semnarea unor acorduri deosebit de salutabile de contractare a unor bani importanţi din partea instituţiilor financiare internationale, pentru drumuri concrete, dar şi cu obligaţia de a crea condiţii egale şi echitabile pentru toţi cei care pot executa asemenea lucrări, deci şi companii private, nu doar cele hrănite exclusiv din banii contribuabililor municipali.

Putem afirma deci ca Moldova respecta graficul de utilizare a celor 2,6 miliarde de dolari promisi de donatori pentru finantarea programului anticriza?

Cred că la starea în care se află instructura de drumuri terestre, feroviare ori de alt gen, Republica Moldova va resimţi acest deficit de finanţare şi investiţii cel puţin încă 40 de ani înainte. Marile decizii ne aşteaptă abia înainte, şi mă refer inclusiv la modernizarea căilor ferate, la concesionarea unor drumuri în folosinţă private, la de-monopolizarea pieţei avia, dar şi la extirparea unor scheme corupte din domeniul transportului de mărfuri. Republica Moldova trebuie să revină în geografia marilor coridoare de transport international, din care a fost eliminată ca urmare a incapacităţii de menţinere a căilor sale de acces regional, procedurilor arhi-birocratice de traversare a vămilor şi corupţiei din poliţia rutieră. Sunt multe lucruri de făcut urgent, dar trebuie să ne respectăm propriile viziuni, care au apărut în ultimii 2 ani. Îmi aduc aminte că am participat si eu la dezbaterile organizate de Cancelaria de Stat şi, ulterior, la prezentarea strategiei de ţară “Rethink Moldova” în martie, 2010, la Bruxelles. Mi-aduc aminte deschiderea şi surprinderea plăcută a oficialilor europeni de a afla despre modul curajos în care guvernarea şi societatea civilă din Republica Moldova îşi prezentau, cu o anumită timiditate, dar şi cu o anumită inocenţă temerară, îşi anunţau viziunea despre direcţiile de dezvoltare a ţării, pe prioritati şi domenii evaluate. Atunci erau în discuţie suma de circa 1,7 mlrd. de dolari, o investiţie formată din granturi, dar şi credite acordate pentru o perioadă de 3 ani (2010-2013), astfel încât noi ne aflăm în acest moment exact in mijlocul etapei de implementare. Analizând succesul ori ratările ar trebui totuşi să remarc că orice proiect de finantare are 2 componente: (1) prima este legată de anuntarea deciziei de finantare, iar a doua (2) este legată de finantarea propriu-zisa, care vine pe baza proiectelor concrete. Cand dai bani pentru un anumit drum, te asiguri ca (a) licitatia este corecta, (b) ca executorii au capacitatea efectiva de a face drumuri, (c) ca există claritate asupra monitorizării calităţii serviciilor prestate, că nu există corupţie ori alte fenomene asocial, etc. şi toate acestea fac parte din politica statului, care-şi propune acţiuni care să sporească credibilitatea ţării în ochii celor care doresc să dea bani pentru un anumit scop procesul de ameliorare a infrastructurii drumurilor.

Dar exista si alte conditii pentru finantare, de exemplu, progresul pe anumite reforme?

Exista conditionalitati legate de evoluţia unor reforme structurale, cum ar fi consolidarea unei justiţii independente pentru că, şi aici finanţatorii au deplină dreptate, degeaba repari drumurile dacă poliţia rutieră va rămâne captivă unor năravuri care viciază traficul rutier. Este adevărat că proiectele de infrastructură nu sunt întotodeauna valorizate imediat drept beneficii individuale, de aici şi percepţia oarecum pesimistă de “ratare” ori de “neadecvare”, deşi, drumurile bune şi reabilitarea instituţiilor sociale, care oferă igienă, sănătate publică, şcoli moderne, sunt elemente de strategie cu impact peste ani, nu îndreptarea ajutoarelor spre consum intern, cum au făcut mai ales în primul deceniu de după URSS guvernanţii moldoveni. Şi reforma MAI este un element al reformei politice, dar este absolut clar că viteza şi succesul acestei reforme nu poate produce imediat rezultate, iar beneficiile sale se vor vedea în timp.

Donatorii si Ministerul Economiei vehiculau idea unui studiu a costurilor reintegrarii Republicii Moldova. Cunoasteti ceva progrese aici? Care credeti ca este pozitia Statelor Unite acum in problema transnistreana, sunt implicate, interesate de subiectul transnistrean sau l-au lasat pe mana Rusiei si a Germaniei?

Cel mai avenit sa va raspunda la intrebare ar fi desigur Viceprim-ministrul Eugen Carpov, care a promis să avem o strategie de reintegrare pînă la sfîrşitul acestui an. Sigur ca e in interesul Republicii Moldova sa reflecte efortul intern pentru a avea bani pentru interesul national. Iar interesul national este ca statul Republica Moldova sa ramana unul indivizibil, integru, asupra caruia planeaza o singura autoritate – autoritatea Constitutiei Republicii Moldova. Dupa parerea mea nu trebuie sa ne asteptam la miracole, insa chiar si cu rezervele interne putem sa rezolvam o buna parte din problemele acumulate la nivelul cetateanului simplu. Aceste costuri sunt absolut obiective, e ca si cum ai face economie de medicamente cand stii sigur ca organismul e afectat de boala, iar un guturai se poate transforma intr-o pneumonie. Fara indoiala, vor fi multi parteneri externi care vor dori sa contribuie, dar strategia trebuie sa ne apartina ca proprietate si ca viziune. Atunci cand acest lucru se va vedea foarte clar, RM va fi mult mai respectectata pe plan international, iar formatul de negocieri va duce in directia pe care noi dorim sa o imprimam.

Sa vorbim despre investitii. SUA nu sunt nici pe departe pe primul loc in topul investitorilor, ci companii din teritorii off-shore. De ce, suntem prea mici, sau sunt alte lucruri la mijloc?

Este foarte adevarat, Moldova nu a reusit sa atraga atentia corporatiilor americane nefiind o piata de talia Chinei sau Indiei. Investitiile americane mai degraba au “picurat” pe anumite sectoare, care au fost considerate atractive într-un anumit moment dat, si as mentiona aici industria viti-vinicola, industria de procesare a laptelui, banci, imobiliar si cosmetica. Daca ar fi sa calculam cota investitiilor americane din totalul de 2,4 miliarde de dolari investitii straine directe, acestea se ridica la circa 100 de milioane de dolari, în total, deci concluziile vă aparţin. Chiar si la comparatia volumului total de ISD şi volumul ajutoarelor nerambursabile oferite de către SUA, ne putem da seama că avem un mare dezechilibru între ajutoare şi investiţii directe. Am reprodus mai sus argumentul pieţei mici, care va rămâne un argument valabil în virtutea geografiei noastre şi a realităţilor economice volatile de pe pieţele international. Dar tot atît de adevărat este că RM are o problemă în sine, care nu-i în mod necesar legată de nedorinţa de a risca a capitalului american. Sunt convins că acest sector privat american ar reactiona foarte pozitiv atunci cand ar exista oferte concrete de business, formulate în termeni concreţi şi în formatul în care acestea se discută în cadrul marilor case de investiţii internaţionale. Pe acest sector nu se recită poezii şi nici cântece de dor, iar dacă nu vorbeşti în limba bancherilor nu produci decât nepăsare. Aş putea menţiona printre cei mai mari investitori americani companiile NCH Capital si Horison Capital, doua firme mari care au intrat in Republica Moldova acum 7 ani si s-au remarcat prin investitii de portofoliu, printre altele - in Glass Container Company, Purcari, sectorul imobiliar. Dar exista multe alte companii care ar fi interesate sa intre pe piata Moldovei. De exemplu, Open Revolution, care intentioneaza sa ofere servicii de plata de pe telefonul mobil. Este o continuare a revolutiei informatice si va aduce, astfel, o importanta transformare a modului in care consumatorii pot sa interactioneze cu serviciile bancare. Exista si alte companii americane care asteapta o decizie a Ministerului Economiei pe sectorul energetic. Sunt si alte companii, din domeniul bancar, cosmetica, etc. care ar dori sa intre in conditiile in care ar fi mai multa stabilitate politica si promisiunea de a simplifica si liberaliza cadrul de afaceri.

In cadrul vizitei la Chisinau, vicepresedintele Joe Biden a anuntat ca se intentioneaza anularea amendamentuluI Jackson –Vanik pentru Republica Moldova. Cand ar putea avea loc procedura de vot?

In 2011, acuitatea acestei chestiuni a fost promovată printr-o serie de acţiuni ale ambasadei RM la Washington DC, fiind reluată apoi şi cu ocazia vizitei Vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, la Chisinau pentru ca amendamentul menţionat presupune in primul rand restrictii comerciale pentru ţara noastră. Atat timp cat esti supus amendamentului Jackson Vanik nu poti avea regim de comert normal Permanent (PNTR) cu Statele Unite, ceea ce împiedică efectuarea anumitor tipuri de investiţii, inclusive cu amplasarea unor tipuri de tehnologii ori schimburi comerciale, de care am avea nevoie atît de mult. Amendamentul Jackson Venik este o mostenire hidoasa a URSS, şi îşi trage originile în perioada în care Statele Unite au impus aceste restricţii comerciale statului sovietic ca răspuns la politica anti-semită din timpul URSS. Este un paradox să vezi că RM este supusă acestor restricţii, chiar dacă URSS este demult aruncată la groapa de gunoi a istoriei, iar RM nu este continuatorul de drept al URSS. Singura explicaţie logică este că RM nu s-a bucurat de o suficientă recunoaştere în Congresul SUA pentru ca această situaţie să fie remediată până acum. Abia în anul 2011 am reuşit să clădim un anumit grup de sprijin politic, care susţine printr-un consens quasi-general faptul ca RM trebuie să fie absolvită de acest amendament Jackson-Vanik. În luna mai, 2011, susţinătorii nostri în Congresul şi Senatul SUA au propus spre adoptare proiecte de lege, care au scopul excluderii RM de sub incidenţa acestor restrictii. Sperăm să se găsească “vehicolul legislativ” de adoptare a acestei legi pînă la sf. lunii noiembrie a.c. Problema este ca se discuta concomitent semnarea unor acorduri de liber schimb cu Coreia de sud, Panama si Columbia. Exista o opozitie fata de aceste acorduri, fiindca republicanii spun ca ele vor aduce mai multe investitii, iar democratii sustin ca SUA ar putea pierde niste locuri de munca. Astfel, legislatorii americani nu ar vrea sa fim asociati în cadrul acestor dezbateri cu pierderea unor locuri de munca, fapt cu care este asociat si regimul normal permanent de comert (PNTR) de care ar beneficia Republica Moldova, dacă s-ar elibera de povara acestor restricţii comerciale.

Se poate face o estimare privind investitiile sau beneficiile comerciale ratate de Moldova din cauza amendamentului Jackson Vanik?

Nu atat “am ratat”, cat am avut un schimb commercial inhibat de circumstanţe. Pe de o parte – o înţelegere vulgară asupra modului în care pot fi abordate marile investiţii americane, iar pe de altă parte – lipsa unor oferte de business importante care să facă companiile americane să devină brusc interesate prin rata profitului, prin condiţii competitive de operare a businessului, prin acces la alte pieţe complementare, etc. Nu pot să neg că adeseori am fost întrebat, în calitatea mea de Ambasador al RM, dacă pot explica motivele pentru care RM nu se bucură de acest Regim Normal de comerţ permanent cu SUA, interlocutorii mei fiind puţin nedumeriţi de anumite inconsecvenţe, luând în consideraţie faptul că RM este din 2001 membru al OMC. Alte tari, cum ar fi cele baltice, Georgia, Ucraina, dupa revolutiile rozelor si portocalie au fost absolvite. Noi nu am avut acel sprijin, iar acum il avem in Congresul American si asteptam public să putem saluta finalitatea acestui sprijin.

Vorbeati de lobby, de sprijin... Avem aici moldoveni influenti sau prieteni ai Moldovei la Washington, care sa ne sustina si ne promoveze interesele aici? Si o a doua parte a intrebarii este de ce nu suntem noi la fel de activi in Statele Unite cum sunt vecinii nostri?...

Adeseori termenul de lobby este incorect inteles. Poti sa ai un contract de lobby, dar care sa nu te ajute la repararea unei situatii. Si poti sa nu ai un lobby formalizat, dar sa ai prieteni, sustinatori, care sa fie mult mai eficienti. Ambele variante pot fi rasturnate de rezultatele, care vorbesc în final . Sigur ca avem o anumita retea de prieteni, care se aduna în jurul ambasadei RM la Washington DC, cu care discutam anumite priorităţi ori evoluţii în relaţiile moldo-americane, si desigur, in masura posibilitatilor aceştia ne ajuta sa eliminam inclusiv restrictiile comerciale. Dar noi nu am semnat niciodata un contract de lobby. Poate din pacate, poate din fericire… Voi menţiona că printre susţinătorii RM se numără fostii ambasadori americani în RM, care privesc cu admiratie si nostalgie la perioada in care au fost desemnţai în ţara noastră, dar si o gramada de lideri de comunităţi moldoveneşti, care-si revendica originile ori simpatiile faţă de şi din Republica Moldova, care vorbesc romaneste, dar traiesc cu gandul la multe rude pe care le au acasa, şi simt o identitate care străbate peste ocean. Foarte multi dintre ei s-au remarcat în SUA printr-o muncă asiduă, prin realizări la care au lucrat ani în şir, ori care se află în căutarea aceste afirmări. Vă pot oferi exemplul unor vicepreşedinţi de companii americane la Chicago, New York, Raleigh, originari din Republica Moldova, care au decis să se mute în străinătate pentru a se realiza pe domeniul lor de competenţă. Oameni de varsta mijlocie, dar foarte influenti si care – sper eu – va veni o zi în care vor putea ajuta într-o măsură mai mare procesul de reabilitare şi creştere economică din Republica Moldova. Foarte multe comunitati practica acte de caritate – colecteaza ajutoare pentru orfelinate si comunitati mai sarace din Republica Moldova.

Alte categorii de diaspora lucreaza la o infrastructura moderna de transmitere a know how-ului catre universitatile moldovenesti. Pentru ca e important ca acestea sa se adapteze la piaţa internatională, să devină cât mai competitive şi nu să se menţină într-o ierarhie negativă a educaţiei nefocalizate, care mai mult inhibează decât deschid calea absolvenţilor din RM. Se va lansa în curând o campanie de conectare a studentilor de la universitatile tehnice din Moldova la companii din Statele Unite – specializate în outsourcing pe IT, pe farmaceutica, pe statistica medicala. Trebuie sa schimbam datele problemei, caci nu suntem o tara fara sanse, remarcata doar in rapoarte colorate negativ despre traficul de fiinte umare sau despre alte maladii incurabile. Suntem o tara cu vocaţie europeană, o ţară care poate sa se mişte mult mai rapid spre modelul unei guvernări eficiente şi credibile. Aş menţiona aici cel puţin câteva proiecte care, sper eu, vor face din RM un model de pionierat, cum este proiectul e e-governance, pe plan regional, si evident ca acest lucru va contribui la cresterea statutului Republicii Moldova.

Sursa: UNIMEDIA

 
Vineri, 17 Noiembrie 2017

Servicii consulare la Montreal

Program 2017: 1724 noiembrie, 15 decembrie

Program 2018: 19 ianuarie, 16 februarie, 16 martie, 20 aprilie, 18 mai, 15 iunie

Adresa: 6767 Côte-des-Neiges, sala 401-4.

Tel: (438) 937-3608

Mențiune: La Montreal se perfectează NUMAI acte notariale specificate aici: http://www.canada.mfa.md/acte-notariale-ro/

Celelalte servicii pot fi oferite doar la ambasada Republicii Moldova din Ottawa. Vedeți http://www.canada.mfa.md/program-ro/

Persoanele înregistrate deja, care renunță dintr-un motiv sau altul la servicii sunt rugate să anunțe despre aceasta asociația CMQ pe adresa comunitatea.quebec@yahoo.ca sau la tel. (438) 937-3608.

Book an appointment with Comunitatea Moldovenilor din Quebec using SetMore

Donează

Vrei să sprijini activitatea CMQ?

Sumă: 

Banner
Banner
Banner
Banner